Cand eram copil, abia asteptam sa fiu mare. Sa pot sa ma uit la televizor la ce vreau si la cand vreau, sa nu trebuiasca sa ma culc devreme, sa pot citi toata noaptea si sa pot sa mananc ce vreau si cand vreau... adica desert inainte de masa, sa ma dau pe topogan de cate ori vreau, sa stau in bazin cat vreau, etc.
Multor adulti le pare rau ca au crescut. Mie nu. Pot sa fac ce vreau acum, sau aproape ce vreau...si le savurez pana la ultima. De la televizor, la citit, de la datul pe tobogan pana la statul in bazin si mancat chestii in oridinea in care am pofta si in cantitatea in care am pofta. De fapt nu-s sigura ca am crescut. Inca mai sunt lucruri pe care astept sa le fac cand o sa fiu mare.
Se afișează postările cu eticheta copii. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta copii. Afișați toate postările
Suntem niste amnezici
Mi se pare grav sa nu mai tii minte cum erai in copilarie, ce-ti placea si ce iti doreai.
Nu stiu de ce li se pare adultilor ca tot ce isi doresc copiii de 1 iunie este sa deseneze cu creta pe asfalt. E un fel de reminiscenta comunista, ca atunci nu erau alte distractii. Acuma ar fi de unde. Poate ar fi interesant sa ii intrebam, s-ar putea sa isi doreasca cu totul altceva.
Imi aduc aminte ca ne duceau si pe noi, cu clasa, pe trotuarul din fata scolii (un trotuar ingust si spart), aproape de o statie de tranvai. Ne inghesuiam acolo, si ne zdreleam degetele, vreo doua ore in soare, imbracati prea gros. Intre timp trecatorii calcau pe desenele noastre, ceea ce ne supara teribil. Invariabil, ploua chiar in acea zi, desi oricum nu mai conta.
Daca totusi trebuie neaparat sa respectam traditia cretina, recomand parcarile hipermarketurilor, pentru ca sunt gata marcate cu vopsea alba. Cate un copil pe un loc de parcare. O masina in plus sau in minus nu mai conteaza, orium, aerul de oras la ora de varf este remarcabil pentru sanatate.
Nu stiu de ce li se pare adultilor ca tot ce isi doresc copiii de 1 iunie este sa deseneze cu creta pe asfalt. E un fel de reminiscenta comunista, ca atunci nu erau alte distractii. Acuma ar fi de unde. Poate ar fi interesant sa ii intrebam, s-ar putea sa isi doreasca cu totul altceva.
Imi aduc aminte ca ne duceau si pe noi, cu clasa, pe trotuarul din fata scolii (un trotuar ingust si spart), aproape de o statie de tranvai. Ne inghesuiam acolo, si ne zdreleam degetele, vreo doua ore in soare, imbracati prea gros. Intre timp trecatorii calcau pe desenele noastre, ceea ce ne supara teribil. Invariabil, ploua chiar in acea zi, desi oricum nu mai conta.
Daca totusi trebuie neaparat sa respectam traditia cretina, recomand parcarile hipermarketurilor, pentru ca sunt gata marcate cu vopsea alba. Cate un copil pe un loc de parcare. O masina in plus sau in minus nu mai conteaza, orium, aerul de oras la ora de varf este remarcabil pentru sanatate.
